Conductele sanitare

Conductele sanitare din interiorul unei cladiri

» Traseele conductelor de apa in interiorul cladirii depind de configuratia constructiei, de pozitia obiectelor sanitare. Lungimea conductelor trebuie sa fie cat mai mica, iar directia pe cat posibil paralela cu zidurile sau cu linia grinzilor si stalpilor cladirii si sa urmeze drumul cel mai scurt pana la punctele de consum care trebuie alimentate cu apa.

» Nu se admit conducte cu trasee oblice fata de pereti sau plafon, sau urcand prin mijlocul peretilor. Numai conductele ce coboara la obiectele sanitare sau la aparate pot fi montate departe de colturi.

» La stabilirea locului exact al traseelor conductelor trebuie sa se tina seama si de celelalte feluri de instalatii ce urmeaza a se executa, astfel ca toate instalatiile sa poata fi aranjate estetic si in modul cel mai judicios. De aceea este recomandabil ca in aceasta privinta sa se colaboreze cu instalatorii de celelalte specialitati, eliminandu-se obiceiul vechi dupa care instalatorul care incepe primul executia isi alege locul cel mai favorabil.

» Conductele se pot monta aparent sau ingropate (mascate) sub tencuiala peretilor sau sub pardoseala.

» Pentru montarea sub tencuiala peretilor a conductelor de apa, la executarea constructiei se lasa in pereti santuri (slituri), care pot servi si pentru alte conducte. Aceste santuri, ca si strapungerile in ziduri si plansee pentru trecerea conductelor se prevad in proiectul constructiei, in special pentru coloanele verticale. Sliturile pot fi vizitabile, acoperite cu placi demontabile, sau nevizitabile, mascate cu tencuiala pe plasa de rabit.

» In cazul in care s-a omis a se lasa la executarea constructiei, santurile si strapungerile se executa ulterior de catre echipa de instalatori, dar acest lucru duce la o marire a pretului de cost si la stricaciuni ale constructiei, care necesita reparatii costisitoare si care pot duce uneori la micsorarea rezistentei elementelor respective ale constructiei.

» Este recomandabil ca santurile executate in zid pentru conducte sa nu treaca prin spatele obiectelor sanitare. In acelasi sant din zid se pot monta impreuna conducta de apa rece, conducta de apa calda, conducta de circulatie, precum si conducta de canalizare. Pentru executarea santurilor trebuie ca zidurile sa aiba o anumita grosime minima. Cand grosimea peretelui este mai mica si conductele trebuie totusi ingropate, acestea se monteaza langa perete si se mascheaza
cu rabit sau gipscarton.

» Fata de conductele aparente, conductele ingropate sub tencuiala prezinta avantajul ca nu dauneaza aspectului estetic al incaperilor si elimina depozitele de praf care se formeaza in cazul conductelor aparente, insa costul lor este mai ridicat. Conductele aparente permit in schimb un control usor, iar in cazul ivirii unui defect, remedierea acestuia nu este legata de cheltuieli pentru repararea tencuielilor si zugravelilor.

» In spitale, crese, cantine si in bucatariile marilor restaurante este obligatorie montarea ingropata (mascata) a conductelor.

» La traversarile prin pereti sau plansee, conductele se monteaza cu tuburi de protectie, care sa permita dilatarea libera a lor. Spatiul ramas liber intre teava si tubul de protectie se umple cu un material izolant, moale. Astfel, in cazul tevilor de otel, trecerile se realizeaza prin tub de protectie cu guler din tabla sudat pe el pentru izolatia hidrofuga, se fixeaza cu mortar in planseu inainte de turnarea betonului de panta sau a placarii cu gresie si executarea izolatiei hidrofuge.

» In cazul conductelor executate din tevi de PVC, acestea sunt trecute in mod asemanator printr-un tub de protectie de diametru mai mare, iar spatiul dintre conducta si tubul de protectie se umple cu pasla minerala, carton, material plastic moale. Fara aceste masuri, trecerile conductelor se transforma in puncte fixe, neprevazute, care mai ales in cazul conductelor executate din PVC sau a celor de apa calda sunt foarte daunatoare.

» In cazul instalarii aparente a conductelor, montarea lor se face inainte de tencuirea peretilor, dar se va tine seama de grosimea tencuielii, astfel ca dupa tencuire conductele inclusiv izolatia lor, sa se afle la o distanta de 3cm de la suprafata finita a peretelui. La montarea ingropata, conductele, respectiv, izolatia lor, vor fi retrase de la suprafata peretelui cel putin 1cm.

» In interiorul cladirilor industriale in care conductele de apa se amplaseaza sub pardoseala, nu este admisa montarea acestora direct in pamant, ci numai in canale speciale executate sub pardoseala. Aceste canale pot fi vizitabile sau nevizitabile. Ambele feluri de canale se construiesc din zidarie de caramida sau din beton, inainte de a se executa pardoseala si se acopera de obicei cu placi de beton prefabricate; peste ele se executa apoi aceeasi pardoseala ca si in restul incaperii respective.

» Conductele de importanta vitala, de exemplu cele care trebuie sa asigure alimentarea neintrerupta cu apa a numitor procese tehnologice, se monteaza in canale vizitabile sau in canale acoperite cu tabla de otel striata. Aceste canale ofera posibilitatea controlarii conductelor de-a lungul intregului lor traseu si permit o intretinere usoara a conductelor.

» Canalele sub pardoseala se executa in general paralele cu peretii sau avand o directie perpendiculara pe pereti.

» Conductele care se monteaza sub nivelul pivnitelor sau sub pardoseala se vor aseza la o adancime maxima de 30cm sub acestea.

» Montarea retelei interioare de alimentare cu apa se incepe cu conducta principala de distributie, se continua apoi cu coloanele si se termina cu conductele de legatura la punctele de consum.

Bibliografie: Notite cursuri Universitatea Tehnica de Instalatii



Parerea ta conteaza

Scrie parerile sau intrebarile tale despre acest subiect

Campurile cu * sunt obligatorii de completat! Adresa de email nu va fi facuta publica.


*