Cum se masoara suprafata de tencuit?

Masuratoarea lucrarilor de tencuieli

» Atunci cand dorim sa ni se tencuiasca casa sau peretii locuintelor, de multe ori nu stim daca pretul pe care ni-l percep meseriasii este unul corect sau conform cu suprafetele reale ce urmeaza a fi tencuite. Vom incerca in urmatorul articol sa va prezentam cateva detalii despre cum se masoara lucrarile de tencuiala.

» Pentru stabilirea sumei de plata catre echipa de tencuitori, este necesar sa se efectueze masuratoarea lucrarilor executate. Aceasta masuratoare, se face separat pentru tencuieli interioare pe pereti, tencuieli la tavane si ten­cuieli exterioare de fatada.

Masuratori tencuieli interioare pe pereti

» Tencuielile interioare pe pereti, indiferent de modul de prelu­crare a fetei vizibile, se masoara dupa cum urmeaza:

» Tencuielile executate pe suprafete plane sau curbe se masoara desfasurat la metru patrat, pe suprafata pe care au fost aplicate, adaugand suprafata glafurilor, niselor, pilastrilor. Masuratoarea se face pe zidaria sau betonul brut, adica inainte de aplicarea ten­cuielii.

» Pentru determinarea suprafetelor tencuite ale peretilor, se ia ca inaltime distanta dintre fata bruta a planseului de jos, fara pardoseala sau strat de nivelare, si fata netencuita a planseului de sus, iar ca latime distanta dintre fetele netencuite ale peretilor.

» La incaperi cu tavane boltite sau arcuite, inaltimea peretilor de tencuit se masoara de la fata bruta a planseului de jos, pana la inceputul boltii sau arcului.

» La peretii timpan se masoara suprafata reala a formei geome­trice. Daca peretii timpan se gasesc in dreptul unor plansee cu boltisoare sau a unor bolti a caror sageata nu depaseste 1/6 din deschidere, ca inaltime a peretilor se ia distanta dintre fata bruta a planseului de jos si cheia boltii sau boltisoarei netencuite.

» In cazul in care peretii raman partial netencuiti, in vederea aplicarii altor materiale, cum ar fi: faianta, mozaic, marmura, se ia ca inaltime, distanta dintre planseul netencuit al tavanului, sau inceputul boltilor in cazul tavanului boltit, si linia de terminatie proiectata a acestor placaje, la care se adauga in plus 5cm.

» Din suprafetele astfel calculate se scad toate golurile mai mari de 0,50 mp. Golurile de usi si ferestre se masoara pe conturul exterior al tencuielilor respective, iar alte goluri se masoara pe conturul lor interior netencuit.

» Spaletii drepti sau curbi la goluri de usi si ferestre, muchiile iesinde sau intrande la stalpi, pilastri, ingrosari de ziduri, se masoara la metru liniar, pe zidaria bruta adica inainte de tencuirea ei.

Masuratori tencuieli la tavane

» La tavane drepte sau curbe, din beton, zidarie, placi izolatoare, rabit, trestie, tencuiala se masoara la metru patrat de suprafata desfasurata, masurata inainte de tencuirea ei.

» Astfel, la tavanele fara grinzi sau iesituri aparente, suprafata se masoara intre zidurile netencuite ale incaperii. La tavanele cu grinzi sau iesinduri aparente, la suprafata calculata dupa cum s-a aratat mai inainte, se adauga fetele laterale ale grinzilor sau iesin­durilor.

» La tavanele boltite sau arcuite suprafata tencuita se masoara desfasurat, direct pe suprafata netencuita a boltii sau arcului. Dacă tavanul este format din boltisoare a caror sageata nu depaseste 1/6 din deschidere, suprafata tencuita se masoara ca la tavane drepte, adica intre zidurile netencuite.

» Din suprafata astfel stabilita se scad toate golurile mai mari de 0,50mp.

» La executarea tencuielilor pe tavanele incaperilor mici se con­suma mai multa manopera decat la cele mari si ele se platesc cu preturi diferite. Din aceasta cauza masuratoarea tavanelor se face separat pentru incaperile avand suprafata pana la 10 mp si separat pentru cele cu suprafata peste 10 mp.

» Muchiile intrande si iesinde la grinzi, nervuri se masoara la metru liniar de-a lungul elementului netencuit.

Masuratori tencuieli exterioare de fatada

» Masuratoarea tencuielilor exterioare se face la metru patrat de suprafata tencuita, desfasurata, masurata pe zidaria bruta, adaugand nisele, pilastrii, spaletii la goluri.

» La masuratoare se trec separat tencuielile executate pe supra­fete plane si separat pe cele curbe.

» De asemenea, la tencuielile stropite se masoara separat tencuielile cu grosimea stropiturii pana la 0,5 cm grosime, pana la 1 cm grosime si peste 1 cm grosime.

» In cazul tencuielilor decorative, se masoara separat tencuielile executate in suprafete continue si separat cele executate in asize.

» Masurarea tencuielilor pe stalpi rotunzi se face pe suprafata desfasurata a stalpului, inmultind perimetrul cu inaltimea lui, masurate pe zidaria bruta. Se masoara separat suprafetele tencuite ale stalpilor cu diametrul pana la 40 cm si separat ale celor cu diametrul peste 40 cm.

» Din suprafetele astfel calculate se scad toate golurile mai mari de 0,50mp.

» Profilurile trase cu sablonul (cornise, solbancuri, ancadramente, brauri) se masoara la metru liniar de-a lungul marginii lor celei mai iesite, trecandu-se separat deoarece au preturi diferite, profilurile cu iesitura din campul de baza pana la 25cm, intre 25-50 cm si cele peste 50 cm.

» Racordarile la cornise si intoarcerea capetelor la solbancuri, brauri, se masoara in plus la bucata de racordare sau intoarcere si se trec separat cele cu iesitura profilului pana la 25cm, intre 25-50cm si cele peste 50cm.

» Executarea racordarilor la ancadramente de usi si ferestre se masoara la bucata si se trec separat cele cu desfasurare pana la 40cm si cele peste 40cm.

» Muchiile iesinde (ascutite sau rotunjite) la golurile de usi, ferestre, nise, pilastri, rezalite se masoara la metru liniar, de-a lungul elementului netencuit.

Cea mai variata gama de mobilier si decoratiuni online!

Bibliografie: Notite si materiale didactice din suport curs Universitatea Tehnica de Constructii



Parerea ta conteaza

Scrie parerile sau intrebarile tale despre acest subiect

Campurile cu * sunt obligatorii de completat! Adresa de email nu va fi facuta publica.


*