Executarea tencuielilor brute

Cum se face tencuiala bruta?

» Dupa modul de prelucrare, tencuielile se impart in mai multe tipuri:

  • brute;
  • simple;
  • gletuite;
  • sclivisite;
  • decorative.

» In urmatorul articol va vom descrie executarea tencuielilor brute.

» La unele elemente de constructie nu se cere rezolvarea prin ten­cuiala a problemei estetice, ca de exemplu la calcane, pereti despar­titori in pod si in boxele pivnitei, etc. La altele, cum sunt cosurile de fum sau ventilatii in pod, cu toate ca nu sant vizibile din exterior, se executa totusi o tencuiala, dar numai pentru a impiedica iesirea fumului prin even­tualele goluri ramase in rosturile zidariei neumplute cu mortar.

» In aceste cazuri, tencuielile se executa mai simplu, fara vreo grija deosebita pentru obtinerea unor suprafete plane si verticale, atentie dandu-se numai pentru acoperirea cu mortar a intregii supra­fete de tencuit si asupra grosimii tencuielii.

» Aceste tencuieli se executa pe suprafete pregatite, fara masurile speciale care se iau la executarea celorlalte feluri de tencuieli, adica fara trasare, stalpisori, etc. Tencuielile astfel executate se numesc tencuieli brute.

» Mortarele care se folosesc pentru executarea tencuielilor brute in incaperi uscate sunt cele de var, iar in incaperi umede si la exterior se folosesc mortare de var cu adaos de ciment. Consistenta acestor mortare trebuie sa fie de 7-8 cm.

» Inainte de a incepe aplicarea mortarului, suprafetele de tencuit, in cazul in care sunt uscate, se stropesc cu apa, pentru a nu absorbi apa din mortar necesara intaririi lui.

» Aplicarea manuala a mortarului se face prin aruncarea cu putere a mortarului pe suprafata de tencuit direct cu canciocul, cu mistria sau cu farasul de constructii, luand mortarul din targa de mortar.

» Aplicarea mortarului la pereti se face incepand de jos in sus, intr-un strat continuu, nivelandu-l din ochi cu dosul mistriei, in asa fel incat sa rezulte o grosimea a tencuielii 1-1,5 cm.

» In unele cazuri, ca de exemplu in pivnite sau beciuri care servesc ca depozite de magazine, la calcane care raman vizibile un timp mai inde­lungat, tencuielile brute se driscuiesc, adica se netezesc cu drisca.

» Netezirea cu drisca se face dupa ce mortarul s-a intarit putin si operatia de netezire se face prin frecarea suprafetei apasand in acelasi timp drisca, pentru a indesa mortarul aplicat si stropind la nevoie cu apa suprafata inainte de driscuire. In timpul netezirii, nu se urmareste obtinerea unei suprafete plane, ci numai a unei supra­fete netede.

» La executarea tencuielilor brute la calcane, pentru a se evita montarea schelelor exterioare, se recomanda executarea acestor ten­cuieli pe fasii orizontale, de 50-60 cm, o data cu ridicarea zidariei.

Bibliografie: Notite si materiale didactice din suport curs Universitatea Tehnica de Constructii



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*