Cultivarea plantelor in functie de clima

Clima si plantele

» Alegerea plantelor pentru gradinile de langa casa se face tinand seama in primul rand de conditiile naturale de clima ale regiunii asupra careia avem putine posibilitati de influenta si intr-o mai mica masura de natura solului, care pe suprafete mai mici poate fi schimbat si imbunatatit dupa nevoie. De aceea, inainte de a vorbi de plantele ce se pot cultiva, este necesar sa ne oprim putin si la conditiile naturale de clima ce le intalnesc plantele care se cultiva in gradinile de langa casa.

» La noi in tara se gasesc conditii deosebit de favorabile pentru speciile de pomi cum sunt: marul, prunul, parul, ciresul, visinul si nucul. Dintre arbustii fructiferi se dezvolta foarte bine capsunul, coacazul, agrisul si zmeurul. In subzona dealurilor inalte cu expozitii putin favorabile, nu reusesc specii gingase cum sunt caisul, piersicul si vita de vie. In dealurile si colinele podgoriilor putem cultiva aproape toate speciile de pomi si arbusti fructiferi ce cresc in tara noastra.

» In zona de campie clima are un caracter continental de silvostepa si stepa, cu veri calduroase, destul de frecvent secetoase, cu ierni mai mult lipsite de zapada si cu primaveri in general umede. Dintre speciile de pomi, conditii mai bune de crestere gasesc: prunul, caisul, piersicul, visinul si vita de vie. Rezultate satisfacatoare dau soiurile de vara si toamna de mere si pere. Dintre arbustii fructiferi reuseste mai bine capsunul. Coacazul, agrisul si zmeurul, pot fi cultivati numai pe vai, in apropierea apelor. Legumele si florile reusesc bine pe tot cuprinsul regiunii, intrucat peste tot, in gradinile din jurul locuintelor li se pot crea conditii din cele mai favorabile.

» Vorbind de conditiile de viata ale plantelor din gradinile de langa casa este necesar sa tinem seama de faptul ca satele si orasele sunt asezate de obicei in locurile cele mai adapostite – la poalele unui deal, la gura unei vai, pe malul unui rau sau macar unde apa se gaseste mai aproape de suprafata pamantului, langa un izvor, adica tocmai acolo unde pomii si legumele gasesc de cele mai multe ori conditii mai bune de viata decat direct in camp, pe coastele dealurilor sau pe platouri. Insasi cladirile de tot felul din aceste asezari au contribuit la imbunatatirea conditiilor locale, constituind o piedica in calea vanturilor pe care le-au domolit.

» Pamanturile din jurul caselor, din vatra satului, sunt cele mai rodnice si mai bine lucrate, fiind mai la indemana si ingrasate continuu cu ingrasamant artificial sau natural (balegar). Pe langa aceasta, plantele cultivate in jurul casei, fiind zilnic in atentia si drumul gospodarului, au o situatie si o ingrijire mai buna decat cele din campie, care sunt vizitate mai rar.

» Pe langa conditiile favorabile, plantele din jurul caselor pot intalni si conditii rele, curenti reci de aer si umiditate mai mult decat trebuie din cauza cladirilor. Acestea se pot insa inlatura, daca cultivatorul cunoaste aceste conditii si in acelasi timp cerintele plantelor.

Bibliografie: Suport curs Facultate Agronomie



Fii primul care adauga un comentariu!

Scrie un comentariu

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.