Incalzirea cu abur

Sistem de incalzire cu abur de presiune joasa

» Instalatiile de incalzire cu abur de presiune joasa sunt instalatii inchise utilizand ca agent termic aburul saturat cu presiunea maxima de 1,7bar. Principala caracteristica a acestor instalatii este utilizarea vaporilor de apa ca agent termic transportor, ceea ce sporeste substantial capacitatea termica a acestui tip de instalatii fata de cele utilizand ca agent termic apa calda.

» Instalatiile care utilizeaza aburul de presiune joasa ca agent termic contin urmatoarele componente:

  • sursa termica generatoare de abur de presiune joasa;
  • sisteme de conducte pentru distributia aburului la consumatori;
  • sisteme de conducte pentru preluarea condensatului de la consumatori;
  • utilizatori (corpuri de incalzire, echipamente tehnologice, etc.);
  • sisteme de siguranta;
  • sisteme de dezaerisire a conductelor de condensat;
  • sisteme de reglare si control;
  • accesorii.

» Domeniul de utilizare al instalatiilor cu abur de presiune joasa este mai redus decat al celor cu apa calda datorita catorva caracteristici ale acestor instalatii care genereaza fenomene nedorita si anume:

  • temperatura ridicata a agentului termic, peste 100 gr. C, care produce temperaturi ridicate ale suprafetelor corpurilor de incalzire;
  • inertia termica redusa a instalatiei, ceea ce determina o functionare continua a generatoarelor de abur pentru acoperirea pierderilor energetice ale cladirilor;
  • imposibilitatea unei reglari calitative centrale, singura reglare posibila fiind cea de debit;
  • corodarea echipamentelor si conductelor din otel;
  • riscul functionarii defectoase prin aparitia unor dopuri de apa insotite de zgomote pe conducte sau in corpurile de incalzire;
  • riscul scaparilor de abur prin conductele de dezaerisire ale sistemului de evacuare a condensatului.

 

Bibliografie: Notite cursuri Universitatea Tehnica de Instalatii



Parerea ta conteaza

Scrie parerile sau intrebarile tale despre acest subiect

Campurile cu * sunt obligatorii de completat! Adresa de email nu va fi facuta publica.


*