Canalizarea exterioara

Cum trasam canalizarea exterioara?

» Trasarea. Inainte de inceperea sapaturilor exterioare se face mai intai recunoasterea terenului, pentru stabilirea pe teren a traseelor conductelor prevazute in proiect. Cu aceasta ocazie se verifica si concordanta proiectului cu situatia reala de pe teren. Orice nepotrivire constatata trebuie semnalata proiectantului lucrarii respective pentru a lua masurile necesare.

» Apoi se traseaza pe teren axele santurilor, care se marcheaza prin tarusi (picheti), batuti in pamant din distanta in distanta. Linia tarusilor determina deci axa santului, corespunzatoare axei conductei ce se va ingropa in sant.

» Pentru trasarea portiunilor drepte ale santurilor, cand acestea sunt mai lungi, se folosesc trei jaloane, operatia executandu-se astfel: la inceputul si sfarsitul portiunii de trasat se planteaza cate un jalon, in puncte bine stabilite, prin care va trece axa santului; apoi, un muncitor se aseaza in fata primului jalon, de la inceputul traseului, la o distanta cat mai mare, si priveste cu un singur ochi catre cel de al doilea jalon de la celalalt capat al traseului. In acest timp alt muncitor cauta sa fixeze intre cele doua jaloane, plantate initial, si in linie cu acestea, un al treilea jalon, pe care il tine in mana in pozitie verticala; primul muncitor ii face semn sa se deplaseze cu jalonul tinut astfel, la stanga sau la dreapta liniei de vizare, pana cand atat al doilea, cat si al treilea jalon se vor afla in spatele primului jalon si nu se vor mai vedea din cauza acestuia. In acest moment toate cele trei jaloane se vor afla asezate in linie dreapta, adica sunt coliniare. La baza celui de al treilea jalon plantat astfel, se bate un tarus, iar jalonul se scoate. Cu jalonul scos operatia se repeta, cel de al doilea muncitor deplasandu-se in alt loc intre primele doua jaloane si se stabileste astfel un alt punct al axei santului, in acest mod se stabilesc oricate puncte sunt necesare pentru marcarea axei santului si se bat tarusi. La sfarsit, se marcheaza pe teren prin tarusi si punctele in care au fost plantate primul si al doilea jalon, intrucat si acestea se afla pe axa santului.

» Operatia de stabilire pe teren a liniei drepte (aliniamentului) cu ajutorul jaloanelor se numeste jalonare, iar marcarea liniei drepte prin tarusi (picheti) se numeste pichetare. Multi constructori folosesc in loc de jalonare, intinderea unei sfori intre 2 tarusi iar cu ajutoul firului cu plumb stabilindu-se ax-ul santului, doar ca aceasta solutie mai da gres mai ales in cazul lungimilor mari sau daca bate vantul in acea zi.

» Punctele de pe traseu in care se vor executa ramificatii din conducta si centrele caminelor se determina prin masuratori pe axa trasata, la distantele prevazute in proiect, si se marcheaza pe teren prin cate un tarus.

» Atunci cand este necesar ca la montarea conductei sa se respecte si o anumita panta, in special la conductele de canalizare, la care panta este obligatorie, dupa trasarea in lungime a axei santului urmeaza materializarea in profil a axei conductei, care se realizeaza cu ajutorul riglelor de trasare. Rigla de trasare este o scandura orizontala, care se aseaza pe muchie, transversal pe axa santului, fixandu-se cu cuie pe doi stalpi, ingropati de o parte si de alta a santului la o adancime de circa 50 cm si la o distanta de cel putin 70 cm de la marginea santului.

» Riglele se pun la distante de cel mult 100 m una fata de alta si in orice caz in punctele in care se vor executa camine.

» Este recomandabil ca in punctele in care se pun rigle de trasare sa existe tarusi batuti in axa santului.

» Pe fata superioara a fiecarei rigle se transpune, cu ajutorul firului cu plumb, axa santului marcata prin tarus si in punctul respectiv se bate in rigla un cui, numit cui de centrare.

» Toate riglele trebuie sa se afle la aceeasi inaltime fata de fundul santului ce se va executa, astfel ca ele se aseaza printr-o operatie de nivelment executata cu exactitate. Riglele de trasare formeaza deci un plan de referinta, fata de care se va masura adancimea santului sau a conductei. Intinzand o sfoara intre cuiele de centrare de pe rigle, aceasta va fi paralela cu fundul santului sau cu creasta conductei.

» Intr-o parte a cuiului de centrare rigla se vopseste pe o distanta de 50-60 cm cu vopsea alba, iar in cealalta parte cu vopsea rosie si astfel incat culorile unei rigle sa alterneze cu cele ale riglei urmatoare (pe o rigla alb la stanga, iar pe rigla urmatoare alb la dreapta).

» De o parte si de alta a cuiului de centrare, pe fiecare rigla se bate, la distante egale, cate un cui, care determina latimea santului indicat in proiect. Intinzand sarme sau sfori intre cuiele a doua rigle vecine, se poate trasa acum latimea santului prevazuta in proiect.

» Pozitia cuielor de centrare si a riglei se verifica periodic si in orice caz atunci cand se banuieste ca riglele au fost miscate din loc.

» Pentru verificarea si stabilirea adancimilor exacte ale santului si conductei se foloseste vizorul mobil (crucea), riglele de trasare constituind asa-numitele vizoare fixe.

» Vizorul mobil este prevazut la partea superioara cu doua rigle orizontale, pentru doua niveluri de vizare; pentru fundul santului la vizare se foloseste rigla superioara, iar pentru creasta conductei se foloseste rigla inferioara.

» Adancimea santului executat se verifica asezand vizorul mobil in diverse puncte ale santului intre doua rigle de trasare. Adancimea este corecta atunci cand vazand dintr-o parte, cele doua rigle de trasare si rigla superioara a vizorului mobil, acestea se vor afla in acelasi plan.

 

Bibliografie: Notite cursuri Universitatea Tehnica de Instalatii



1 Comment

Scrie parerile sau intrebarile tale despre acest subiect

Campurile cu * sunt obligatorii de completat! Adresa de email nu va fi facuta publica.


*