Calitatea nisipului in constructii

» In urmatorul articol vom discuta mai multe despre subiectul „nisip spalat” si vom vedea de ce este indicat ca nisipul sa fie ciuruit inainte de a fi folosit in procesul de executie a constructiilor.

» Nisipul este unul din cele mai utilizate si cunoscute materiale de constructii. Acesta se poate obtine prin macinarea pietrei brute din cariere sau se poate colecta din albiile raurilor. Indiferent de modul de obtinere, acesta trebuie sa prezinte granule de maxim 7mm.

» Astfel, in functie de marimea granulelor vom avea urmatoarea clasificare a nisipurilor:

  • nisip mare – granule de 3-7mm;
  • nisip mijlociu – granule de 1-3mm;
  • nisip mic – granule de 0,2-1mm;
  • nisip fin – granule de 0,02 – 0,2mm;
  • praf – granule sub 0,02mm.

» Pentru a putea fi folosit cu succes in procesele de constructii, nisipul trebuie sa indeplineasca cateva conditii esentiale:

  • sa fie aspru la atingere, efectiv sa „scartaie” intre degete;
  • sa fie curat, fara alte mizerii sau corpuri straine prin el;
  • sa nu aiba culoare rosiatica;
  • sa nu aiba sare mai mult de 2%.

® Citeste si: Cum se tencuiesc peretii?

Nisip cernut in constructii

» Astfel vedem faptul ca inainte de a fi utilizat in constructii, nisipul trebuie pregatit prin diverse operatii de curatare.

» De exemplu, in cazul realizarii mortarelor, este necesara o anumita granulatie a nisipului. Si cum bine stim, de obicei, in santiere, nisipul nu ajunge tocmai curat si contine pietris, argila si alte impuritati. De aceea este indicata utilizarea unui ciur pentru nisip.

» Ciuruirea nisipului se realizeaza prin site pentru nisip, cu ochiuri de diferite marimi, in functie de necesitate.

sita cernut nisip dedeman

Vezi Pret!

Ciur nisip

» Ciurul se foloseste indeosebi la separarea nisipului de pietris si alte corpuri straine, care ar putea afecta calitatea finala a mortarului sau a betonului.

» Sita de cernut nisip este realizata dintr-o plasa de sarma a caror ochiuri vor fi mai mari de 1mm. Aceasta sita pentru nisip se fixeaza pe un chenar din lemn sau din metal astfel incat utilizarea acesteia sa fie cat mai usoara.

Citește și:  Executarea tencuielilor brute

» Astfel asamblat, ciurul de cernut nisip se va monta inclinat la circa 45-60º astfel incat nisipul aruncat sa se cearna cat mai usor.

plasa cernut nisip

» In cazul in care nu aveti de unde procura nisip gata spalat, acesta se poate spala si direct pe santier. Pentru cantitati mici de nisip spalarea se poate face in roabe sau in targi speciale cu gauri. In cazul unor cantitati mai mari se vor folosi utilaje speciale pentru spalat nisipul.

utilaj spalare nisip

Utilizare nisip spalat

» Nisipul mare, cu granulatie 3-7mm, se foloseste la realizarea mortarului pentru zidarii din piatra bruta.

» Nisipul mijlociu, cu granulatie de 1-3mm, se foloseste la realizarea mortarului pentru zidarii din caramida.

» Nisipul mic, cu granulatie de 0,2-1mm, se foloseste la realizarea mortarului pentru grund si tencuieli brute.

» Nisipul fin, cu granulatie de 0,02-0,2mm, se intrebuinteaza la realizarea mortarului de tip tinci, in cazul tencuielilor de tip simplu sau gletuit.

» Indiferent pentru ce este folosit, nisipul trebuie neaparat sa fie curat si sa nu contina mai mult de 3% pamant sau argila. Aceasta conditie este foarte importanta pentru o calitate buna a mortarelor si betoanelor.