Optează pentru un pat tapițat și bucură-te de un somn îmbunătățit!

Cele mai recente statistici arată că unul din trei adulți suferă de crize ocazionale de insomnie, în timp ce una din zece persoane suferă de insomnie cronică. Lipsa somnului înseamnă un sistem imunitar slab și alte consecințe negative pentru starea noastră de sănătate. De asemenea, din cauza lipsei somnului ne putem simți lipsiți de motivație și de determinare, lipsiți de vitalitate și de creativitate. Cu alte cuvinte, un somn bun joacă un rol direct în cât de frumoasă, energică și plină este viața noastră.

Iată, așadar, câteva modalități care vă pot ajuta să vă odihniți cât mai bine noapte de noapte:

Evaluați calitatea patului

Elementul principal care contribuie la un somn de calitate este, fără îndoială, patul. Cel mai odihnitor pat este un pat tapițat de calitate, care oferă mai mult confort în comparație cu un pat din lemn sau un pat fără tăblie. Întreaga structură tapițată acționează ca un cuib în care vă puteți relaxa și odihni. La sfârșit de săptămână, nimic nu este mai plăcut decât să petreceți câteva ore în plus în pat citind o carte sau dormind puțin mai mult. Pe lângă confortul sporit, un pat tapițat este și foarte estetic, contribuind la o amenajare primitoare și relaxantă.

Foarte mult contează și salteaua pe care dormiți, iar la alegerea saltelei, cel mai recomandat este să țineți cont de poziția în care dormiți. De exemplu, dacă obișnuiți să dormiți pe spate sau pe burtă, veți dori o saltea mai fermă și o pernă care este subțire și plată. Această regulă se aplică și persoanelor care suferă de dureri de spate. În schimb, dacă dormiți pe lateral, s-ar putea să constatați că o saltea fermă vă cauzează disconfort la nivelul șoldurilor și umerilor. Încercați să dormiți pe o saltea mai moale, cu o pernă fermă, care vă sprijină capul și vă aliniază coloana vertebrală.

Investiți în cearșafuri și lenjerie de pat de calitate

Cele mai multe dormitoare moderne sunt amenajate foarte minimalist și dispun de puține piese de mobilier, axându-se pe o paletă cromatică neutră. De asemenea, în amenajarea unui dormitor modern, contează foarte mult calitatea cearșafurilor pe care le utilizați. Pe lângă estetica superioară a cearșafurilor de calitate și a impactului pozitiv pe care îl au asupra amenajării, acestea influențează foarte mult și calitatea somnului.

Citește și:  Cum poți beneficia la maximum de apa din gospodăria ta, cu produsele de la zep.ro

În cadrul unui sondaj realizat de Fundația Națională pentru Somn, nouă din zece persoane au afirmat că lenjeriile de pat confortabile sunt cruciale pentru a obține un somn bun. Ne petrecem o treime din viață în pat, așa că se merită să investim în cele mai bune așternuturi pe care ni le putem permite.

Nu în ultimul rând, este deosebit de important să mențineți ordinea în dormitor. Un dormitor modern este un dormitor curat, fără dezordine. Persoanele care își fac patul în fiecare zi au raportat că dorm mai bine decât cei care nu își fac patul. Simplul act de a vă întoarce acasă după o zi agitată și de a aluneca într-un pat curat, cu așternuturi proaspete, este o rutină excelentă de culcare, care vă pregătește mintea pentru somn.