Incalzirea locala

Incalzirea cu sobe si seminee

» Incalzirea locala este cea mai simpla si usoara metoda de incalzire a unei case, deoarece acest sistem de incalzire include atat sursa de caldura cat si suprafata radianta, fara a fi nevoie de racord electric sau de alte surse auxiliare, totul desfasurandu-se in mod termomecanic.

» Atunci cand vorbim despre incalzirea cu sobe, vorbim defapt despre cel mai vechi sistem de incalzire a locuintelor private si nu numai. Incalzirea unei singure incaperi sau a mai multor camere depinde de tipul de soba ales. In casele simple din mediul rural, soba nu este folosita doar pentru a incalzi incaperile cat si pentru a gati.

» In casele mai noi, care au o suprafata mica si maxim 2 nivele, incalzirea cu sobe inca poate fi relevanta, atata timp cat nu aveti alta alternativa de incalzire. Unele persoane folosesc in continuare sobele in mediul rural ca un sistem de back-up (rezerva), chiar daca au centrale pe gaz montate. Atunci cand apare vreo defectiune la sistemul de incalzire pe gaz sau alimentarea cu energie electrica, oamenii fac focul in sobe si se incalzesc pana la remedierea defectiunilor.

» O casa de vacanta echipata cu un sistem de incalzire complex nu va fi deloc profitabila, amortizarea investitiei facandu-se foarte greu in timp. In acest caz, instalarea unei sobe intr-o cabana devine solutia ideala, incalzirea temporara a camerelor realizandu-se rapid si cu un minim de combustibil.

» Incalzirea locala o putem realiza cu ajutorul urmatoarelor:

  • sobe din caramida simpla;
  • sobe din caramida cu lut;
  • sobe din teracota;
  • sobe din fonta sau metal, prefabricate;
  • sobe cu tiraj direct;
  • sobe cu tiraj indirect;
  • sobe cu combustibil lichid;
  • seminee;
  • termoseminee;
  • soba racheta.

Se merita instalarea unei sobe pentru incalzirea casei?

» Orice proprietar, de indata  ce se gandeste la incalzirea cu sobe incepe sa-si puna o serie de intrebari: “Este rentabil? Poate o soba sa incalzeasca toata casa? Cat este de eficienta o soba?”

» Pentru a functiona eficient, este necesar sa se calculeze in primul rand dimensiunile acesteia, iar dimensiunile sunt determinate in functie de spatiul ce urmeaza a fi incalzit si pierderile de caldura a casei. De aceea este bine sa contactati un specialist sobar care sa va dimensioneze corect viitoarea soba in functie de conditiile dorite de dvs.

» Atunci cand se alege incalzirea cu sobe a unei locuinte, una din cele mai frecvente greseli care se fac, este ca se realizeaza mai intai casa si abia apoi proprietarii se mai gandesc unde vor veni pozitionate si sobele. De fapt, cel mai bine este ca o casa si un cuptor sa fie gandite si concepute deodata, impreuna, necesitand o abordare calculata si o dimensionare corecta.

» Adesea se intampla ca dupa finalizarea casei cu acoperis cu tot, proprietarul isi aminteste brusc ca trebuie sa faca si sobele, si atunci realizeaza ca soba nu se mai potriveste la spatiul interior construit. Si atunci trebuie refacute sau intarite pardoselile, gaurite planseele si acoperisul pentru cosurile de fum si izolarea antifoc a unor anumite elemente de constructii din jurul viitoarei sobe, lucruri ce vor duce la costuri suplimentare nejustificate.

Amplasarea sobelor in sistemul de incalzire locala

» Optiunea ideala de amplasare a sobelor ramane pozitionarea acestora in centrul casei. In bucatarie se va amplasa zona de gatit cu plita si cuptor, unde beneficiarii vor gati mancarea necesara pentru alimentatie, iar celelalte camere vor fi incalzite de peretii laterali sau din spate a sobei.

» In partea inferioara a sobei vom avea un focar in care va arde combustibilul (lemn sau carbune) ce va degaja caldura necesara pentru incalzirea sobei. Avand in vedere ca discutam despre un sistem de incalzire ce foloseste flacara si foc la interiorul unei case, va recomandam ca sobele sa fie realizate si instalate de catre sobari profesionisti care sa va dea garantie si siguranta pentru lucrarile executate. Focul nu este o joaca, ba din contra, distruge vieti!

» Sobele pot folosi ca si combustibil urmatoarele:

  • lemn de foc;
  • carbune;
  • rumegus;
  • brichete din rumegus;
  • brichete din paie;
  • brichete din hartie;
  • resturi de cherestea.

» Avantajele incalzirii cu sobe:

  • Investitie mica – pentru instalarea unei sobe conventionale, nu sunt necesare investitii mari, zidaria fiind realizata din caramida rosie si refractara ce pot fi achizitionate la preturi decente;
  • Se pot incalzi doar spatiile dorite, locale;
  • Utilizarea unei game variate de combustibili;
  • Este posibila combinarea sobei cu un semineu, astfel veti avea atat un element decorativ deosebit la interiorul casei cat si un sistem de incalzire eficace;
  • Conditii de exploatare usoare si cu costuri reduse;
  • Independenta si autonomia sistemului de incalzire care nu necesita racord la utilitati;
  • Este singurul sistem de incalzire la care puteti prepara si mancare;
  • Arderea lemnului nu este toxica;
  • Posibilitatea de a conecta soba la un sistem de incalzire a apei cu serpentina.

» Ca orice sistem de incalzire a unei cladiri, incalzire cu sobe prezinta si ea o serie de dezavantaje, incepand de la achitionarea de combustibil, care a devenit din ce in ce mai anevoioasa de la an la an, si pana la depozitarea acestora in spatii special amenajate.

» Dezavantajele incalzirii locale cu sobe:

  • Instalarea sau constructia unei sobe ocupa mult din spatiul util al incaperii in care este amplasata;
  • Fata de alte sisteme de incalzire, sobele au un randament termic scazut, de aceea pentru a incalzi complet o casa si pentru a mentine temperatura potrivita, este nevoie de timp si combustibil;
  • Lipsa posibilitatii de automatizare a acestui sistem de incalzire;
  • Combustibilul din soba arde rapid, ceea ce necesita o monitorizare si o alimentare constanta;
  • Este necesara construirea sau instalarea unui cos de fum si sa se faca o izolare atenta a structurilor cu caracter combustibil (este recomandat ca instalarea cosurilor de fum sa se faca de catre cosari autorizati ce pot oferi o garantie si siguranta a lucrarilor executate);
  • Camerele se vor incalzi neuniform, in functie de pozitia si distanta la care sunt amplasate fata de soba;
  • In constructia si exploatarea sobelor este imposibila respectarea tuturor normelor sanitare;
  • Ingrijirea necorespunzatoare a sobelor si incalcarea regulilor de functionare pot duce la o eliberare mare de monoxid de carbon in camera incalzita, lucru foarte periculos, de aceea va recomandam cu tarie sa realizati inspectii periodice a sobelor de catre personal autorizat, pentru a identifica eventuale probleme de functionare a acestora;
  • Gradul de pericol din punct de vedere al incendiilor, in cazul incalzirii cu sobe, este mult mai ridicat fata de alte sisteme de incalzire moderne.

» Principalul dezavantaj al incalzirii cu sobe este nevoia de a stoca si alimenta combustibilul manual. Insa daca nu sunteti prea comozi si nu va deranjeaza sa va murdariti pe maini si sa manuiti o secure sau un topor, atunci incalzirea cu sobe poate fi o adevarata placere.

» Respectarea unor reguli simple va vor ajuta sa eliminati multe din dezavantajele prezentate mai sus.

Sobe prefabricate

» Aceste tipuri de sobe sunt folosite in principal pentru incalzirea unei singure camere si eventual pot fi echipate si cu plita si cuptor de gatit. Pentru producerea unor astfel de sobe se foloseste metal cu o inalta rezistenta la temperaturi ridicate si prezinta nenumarate avantaje:

  • se incalzesc rapid;
  • dau caldura suficienta pentru a incalzi o camera normala;
  • sunt usor de transportat si instalat;
  • pot fi realizate in culori si forme diferite;
  • pot avea un design deosebit mai ales in cazul celor care au usa focarului din sticla, dand efectul de semineu;
  • pot fi folosite si pentru gatit, atunci cand sunt echipate cu plita si cuptor (rola).

Ce sunt semineele?

» Semineele sunt un fel de sobe cu foc deschis, avand vatra si racordate la cosuri de fum avand legatura directa cu exteriorul.

» In sine, semineul este o combinatie organica a unui cadru exterior decorativ si a unui dispozitiv de functionare intern, alcatuit dintr-un cuptor si un convector, care are drept evacuare un cos de fum. Incalzirea camerelor se va face prin radiatia combustibilului ars.

» Parametrii si caracteristicile semineului sunt de o importanta fundamentala pentru utilizarea cea mai rationala a capacitatilor de incalzire a acestui sistem. Un semineu prea mare va raci camera datorita curentilor de aer ce ii va crea, iar un semineu prea mic nu va reusi sa incalzeasca corespunzator camera. Prin urmare, atunci cand construiti un semineu, este necesar sa cereti sfatul unor specialisti in domeniu care sa examineze cu atentie spatiile ce urmeaza a fi incalzite pentru a putea realiza o dimensionare corecta a focarului si tubulaturii.

» Semineele sunt alese de catre beneficiari nu doar pentru incalzirea incaperilor cat si pentru imbunatatirea design-ului interior. Se intampla adesea ca intregul interior al camerei sa fie amenajat special pentru instalarea unui semineu de efect.

» Deci, daca vreti sa creati un interior rustic, special, intr-o casa din mediul rural sau in bucatarie, solutia este sa va montati una din sobele sau semineele prezentate mai sus. Imaginati-va cum ar fi, ca intr-o seara de iarna, cand viscolul sufla in ferestre, sa stai langa soba sau semineu, sa auzi focul cum arde, sa servesti o cana de vin fiert si sa stai de vorba cu persoanele dragi sau chiar sa citesti o carte.

 

Sursa foto: Pinterest



Incalzirea locala
4.8 (96%) 30 votes

12 Comments

  1. Poate ca nu deranjez punand in discutie o tema!!! Ma confrunt cu ceva de genul: soba pe gaz alaturi de soba pe lemne! Camere diferite! Soba de lemne, nu este utilizabila! Pot renunța la cea pe gaz? Am un singur horn ! La cea pe gaz.

  2. Nu prea am Inteles problema dar am citit ca aveti un singur horn-il puteti folosi numai PT un tip de combustibil.Noi avem o centrala pe gaz si cand am facut semineul pe lemne a trebuit sa-l racordam la alt Horn.(reziduurile care se depun pot lua foc daca sant amestecate-asa stiu de la Firma care a montat semineul)

  3. Am un singur horn! PENTRU GAZE! . vreau să trec pe lemne. Am o sobă alăturată celei de gaze! Pot face prin perete trecerea devlavun mod de încălzire la altul prin același horn! E distanta intre sobe cca 20 cm ..un perete!

  4. Curățați bine coșul și puteți lega cealaltă soba , dar să nu folosiți ambele sobe . Gazele arse pot ieși prin cealaltă soba

  5. Nu sunt experta dar ti-am scris sus ce am auzit de la experti: Nu se folosesc 2 feluri de combustibil pe acelasi horn. Daca vrei sa folosesti numai soba de lemne probabil ca e posibil dar eu as lasa sa se curete bine hornul de reziduurile de la gaz.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*