Televizoarele clasice, detronate de tehnologia revoluționară Smart – Cum au ajuns Smart TV-urile prezente în livingurile moderne?

Smart TV compari

Te afli în căutarea televizorului perfect pentru locuința ta, capabil care să îți ofere o experiență vizuală la nivel superior? Ai auzit că televizoarele inteligente sunt o investiție excelentă, dar ai nevoie de mai multe sfaturi pentru a putea lua o hotărâre? Televizoarele Smart sunt adevărate inovații prevăzute cu sisteme de operare complete, care oferă posibilitatea să vizionezi filme, să asculți muzică, să deschizi fotografii sau videoclipuri, să te distrezi cu diferite jocuri și chiar să te conectezi la telefonul tău mobil.

Mai întâi trebuie să clarificăm ce înseamnă un Smart TV. Televizoarele ‘’deștepte’’ încorporează un sistem de operare prin care utilizatorul poate accesa, gestiona și viziona content online, fără să apeleze la o cutie auxiliară.

Televizoarele ‘’deștepte’’, moft sau investiție? 

Contrast și luminozitate fără termen de comparație. Sunetul care te transpune în acțiunea filmului. Seriale, jocuri și muzică online. Navigarea pe rețelele preferate de socializare. Toate aceste funcționalități de ultimă generație sunt ‘’îmbrăcate’’ într-un design elegant, care completează ambientul specific locuințelor moderne.

  • Design versatil 

Modelele Smart TV sunt definite de forma subțire și delicată, avantaje ce transformă acest tip de device-uri în veritabile tablouri decorative pentru locuința ta. Claritatea imaginii, calitatea remarcabilă a sunetului și design-ul compact ale unui Smart TV, fac din niște simple livinguri, adevărate săli de cinema.

  • Conectivitate la Internet

Televizoarele inteligente permit conectarea la site-urile tale preferate. Poți achiziționa o tastatură wireless pe care să o conectezi la televizor pentru a-ți verifica e-mailurile direct din confortul livingului.

  • Cinematograf la tine acasă

Televizoarele inteligente fac posibilă vizionarea celor mai populare aplicații de divertisment precum: YouTube, Facebook, Netflix, HBO Go, diverse canale de jocuri și muzică, pe care le poți folosi și în timpul unei emisiuni, film, program, etc.

  • Sală de videoconferințe în propriul living

Televizoarele inteligente pot fi utilizate și pentru videoconferințe prin intermediul programului Skype.

  • Personalizarea conținutului preferat de utilizator

Datorită televizoarelor inteligente, utilizatorii nu mai sunt condiționați de programele stabilite de rețelele de televiziune. Fiecare are posibilitatea de a selecta filme, seriale, jocuri sau muzica pe care le preferă. De asemenea, oamenii au șansa de a-și crea propriul program de divertisment pe care să îl vizioneze în orice moment pe viitor.

  • Experiența 3D devine o obișnuință 

Dacă până acum ceva timp, vizionarea filmelor 3D era un lux pe care puțini oameni și-l puteau permite, azi a devenit un obicei în tot mai multe case datorită televizoarelor Smart.

  • Sunet și imagine ca la cinematograf

Un televizor inteligent oferă o calitate superioară a imaginii și a sunetului, grație tehnologiei de ultimă generație. Astfel, un living încăpător și un Smart TV sunt tot ce ai nevoie pentru seri de film cu adevărat memorabile.

  • Înregistrarea programelor preferate

Preferi anumite emisiuni sau seriale care sunt difuzate la orele la care te afli la birou? Ai făcut o pasiune pentru un anumit program și dorești să colecționezi toată seria pentru a o viziona pe viitor? Cu ajutorul televizoarelor inteligente poți înregistra programele favorite și să le revezi atunci când ai timp și chef. Tot ce ai nevoie este un hard disk și astfel poți înregistra tot ce ai nevoie fără problema spațiului insuficient.

Dacă te tentează tot mai mult să schimbi televizorul, atunci ține cont de stilul tău de viață. Preferi să vizionezi știrile și emisiunile preferate în weekend? Atunci un televizor clasic este soluția perfectă pentru tine. Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi filme, seriale sau jocuri, atunci optează pentru un Smart TV.

Serile de film cu familia au devenit tradiție? Lucrezi de acasă sau ai nevoie de un device ideal pentru organizarea videoconferințelor la nivel profesionist? Cauți un model de televizor care să completeze confortul camerei de zi? Televizoarele Smart sunt concepute după tehnologii care îmbină cu succes criteriul funcționalității și aspectul estetic într-o inovație care a revoluționat piața dispozitivelor pentru divertisment.

Fii primul care adauga un comentariu!

Scrie un comentariu

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.