Constructia unei pivnite
» Datorita faptului ca am primit foarte multe cereri de a prezenta modul de realizare a unei pivnite, am ales sa discutam si sa detaliem mai pe larg subiectul “constructie pivnita“. In articolul de astazi va vom prezenta cateva detalii utile de realizare a unei pivnite.
» O pivnita din caramida este considerata una din cele mai eficiente metode de realizare a unui spatiu de depozitare sub casa. Si asta datorita faptului ca, spre deosebire de beciurile din beton, in pivnitele de caramida nu apar probleme cu mucegaiul sau igrasia.
» Proprietarii de case private se confrunta intotdeauna cu problema de a avea un spatiu care sa “gazduiasca” eficient alimentele pe intreaga perioada a anului fara ca acestea sa sufere schimbari de stare indiferent de climatul de afara.
» Practic in pivnita temperatura trebuie sa fie constanta, trebuie sa fie racoare, chiar si pe timp de vara, si mai ales, umiditatea trebuie sa fie in parametri (maxim 60%), astfel incat alimentele si butoaiele cu vin sa nu fie afectate.
» Cu siguranta constructia unei pivnite poate fi destul de costisitoare, insa toate aceste cheltuieli se vor regasi in valoarea practica a acestei constructii.
Cum se construieste o pivnita?
» Proiectul pivnitei de astazi apartine unui tanar inginer civilist din Cehia care si-a dorit ca sub casa lui cea noua sa aiba construita o pivnita cu tavan boltit din caramida.
» Pentru a construi un tavan boltit de dimensiuni mai mari, este important sa incepeti prin realizarea unui cofraj din lemn cu forma cilindrica perfecta, care are rolul de a sprijini stratul de caramizi inainte de a turna mortarul armat peste bolta.
» Cofrajul va ramane acolo pana la sfarsitul procesului de constructie pentru a acorda timp suficient de intarire a boltei din caramida. Trebuie sa specificam ca secretul realizarii acestui cofraj este acela de a nu fi un cofraj pierdut. Astfel intreg materialul lemnos se va putea decofra si refolosi in alte activitati de constructii.
» Construirea unei pivnite cu o singura bolta nu este extrem de dificila, insa realizarea unei cu 3 semibolte poate fi destul de complexa, insa beneficiarul a ales acest proiect de pivnita deoarece a dorit sa aiba mai multa lumina naturala.
» Dupa zidirea tuturor caramizilor, se va arma cu bare si plasa de fier peste care se va turna mortarul pentru rigidizarea structurii.
ATENTIE! Inainte de acoperirea cu pamant a structurii, atat peretii cat si boltele trebuie sa fie etansante cu straturi hidroizolante, aici incluzand dupa posibilitati: membrane bituminoase, membrane hidroizolatie HDPE, membrane lichide hidroizolante, mortare hidroizolante, hidroizolatii bicomponente minerale.
Alte informatii despre pivnite
» Sarcina principala a oricarei pivnite sau beci din caramida este depozitarea pe termen lung a stocurilor de alimente, atat in sezonul cald cat si in sezonul rece. De regula, o astfel de necesitate apare atunci cand ai propria gradina cu legume sau o livada cu fructe, iar depozitarea acestora impreuna cu cateva muraturi, bauturi si conserve devine o necesitate reala.
» Majoritatea proprietarilor isi construiesc pivnite si beciuri de sine statatoare. Altii aleg sa le construiasca sub foisoare, garaje sau chiar sub casa, astfel incat accesul pe timp de iarna sa fie cat mai usor, acesta facandu-se direct din casa prin intermediul unei scari interioare.
» Pivnita poate fi realizata din diverse materiale de constructii si poate avea forme si design-uri diferite. Insa, inafara de modul in care va arata, aceasta trebuie sa indeplineasca si cateva conditii constructive, si anume:
- rezistenta structurii, mai ales daca este construita sub casa;
- mentinerea temperaturii optime in orice moment al anului, prevenind astfel alterarea alimentelor si produselor depozitate;
- protectie impotriva patrunderii umiditatii si a apelor pluviale;
- asigurarea unei ventilatii naturale.
» O pivnita din caramida si-a dovedit in timp eficienta indeplinirii celor enumerate mai sus. Pivnitele din caramida au o istorie lunga in spate, cele mai cunoscute fiind cramele de vin raspandite in intreaga lume.
» Ca si material de constructie, caramida plina este considerat materialul ideal pentru acest tip de constructii, fiind rezistenta si asigurand toti factorii necesari unei bune exploatari.
Sursa foto: Pinterest
Fii primul care adauga un comentariu!